Abonare

Aboneaza-te acum si profita de avantaje!

Nume
Prenume
Compania
E-mail
Telefon
Adresa
Data nasterii
Cod postal
Tara
Perioada 6 luni - 100 lei1 an - 180 lei

Plata trebuie facuta in contul RO33OTPV110000288920RO01 deschis la OTP Bank Romania.
Confirmarea platii trebuie trimisa prin Email la adresa caesar@automedia.ro sau prin posta la adresa Autofan Company, Aleea Privighetorilor, nr. 82-84, bloc B, parter, ap.1, sector 1, Bucuresti, Cod Postal 014031.
Va rugam specificati pe documentul prin care faceti plata la banca "Pentru abonament caesaremporium.ro"
Dupa primirea confirmarii platii in contul mentionat veti primi la adresa de Email specificata de dvs. un nume de utilizator si o parola cu care puteti avea acces pe site.
Pentru orice alte detali, va rugam sunati la tel. 021-780.28.00


Sunt de acord cu Politica de confidentialitate

[recaptcha size:compact]

Călătorului îi stă bine cu… bagajul

În general, pentru a călători presupune decizii în ceea ce privește conținutul bagajului. Dar, pentru o călătorie cu stil, foarte importantă este și alegerea obiectului în care acest bagaj urmează a fi transportat.

000474.TIF-1184794372

Ar fi imposibil să vorbim despre modalități de a-ți transporta bagajul cu stil fără a începe cu Louis Vuitton, care a înființat compania omonimă în 1854, la Paris. Astăzi, compania este foarte cunoscută și apreciată pentru produsele sale, de la simple portofele sau poșete până la genți de voiaj, însă totul a început de la un ”simplu” cufăr, Vuitton începându-și ”cariera” ca ucenic într-un atelier dedicat încă de la 16 ani (în 1937). Francezul a realizat un design care s-a dovedit genial, utilizând o pânză specială (care era mai ușoară și mai impermeabilă decât pielea obișnuită), o compartimentare atent studiată, care permitea stocarea mult mai logică a diverselor efecte de călătorie, dar și o formă generală perfect rectangulară, care s-a dovedit perfectă pentru depozitarea în uriașele cale ale transatlanticelor cu aburi ale vremii. Desigur, astăzi este nevoie de o doză serioasă de extravaganță pentru a călători însoțit de un astfel de cufăr, dar și de ceva bani în buzunar: un exemplar în stare bună poate ajunge la un preț de câteva zeci de mii de dolari, colecționarii fiind foarte interesați. Însă acest cufăr a stat la baza a ceea ce este astăzi Louis Vuitton. Acest cufăr a purtat pentru prima dată celebra monogramă ”LV” în 1896, considerată prima ”etichetă de designer” care a fost utilizată vreodată, și tot datorită acestuia au apărut și alte tipuri de genți, cum ar fi ”steamer bag”, în 1901, ale cărei versiuni moderne pot fi cumpărate și astăzi.

madeleine Vionnet

Este clar că o poveste se poate traduce într-un succes real, iar dacă aceasta este bine spusă și stârnește imaginația cumpărătorului, poate chiar să nu fie reală. Moreca Atelier se înscrie în această categorie, propunându-se viziunea sa asupra modului în care unele lucruri ar fi arătat dacă Lockheed Super Constelation ar fi supraviețuit revoluției avioanelor comerciale cu reacție. Avionul a fost produs între 1951 și 1958 și a fost unul dintre cele mai avansate avioane de linie cu elice la apariție. Moreca Atelier nu se limitează la a ne aminti de această aeronavă, ci chiar imaginează un urmaș modern al acesteia, numit Phoenix Super Constellation GT, cu un design inspirat direct din ilustrul său ”părinte” din lumea reală, dar propulsat de patru moderne turbine.

Cele două obiecte ale acestei colecții sunt rucsacii PH-1 și PH-2, singurele diferențe notabile fiind că primul este dedicat domnilor, iar cel de-al doilea sexului frumos. Moreca a lucrat aproape doi ani la definirea acestor produse, desigur, împreună cu lumea creată în jurul lor. Fiecare exemplar include 98 de componente, iar procesul de asamblare se realizează în urma a 370 de operațiuni, începând cu selectarea pieii utilizate până la împachetarea produsului final într-o cutie la fel de luxoasă. Materialele utilizate provin din cinci țări: Italia, Elveția, SUA, Ucraina și Germania.  Designul are la bază ideea de ”steamer bag”, de care am mai pomenit în cazul lui Louis Vuitton, cu închidere prin curele. Pielea exteriorului a fost tratată pentru a se crea un efect de îmbătrânire. Toate suprafețele interioare sunt realizate din piele de căprioară, iar elemente aeronautice inspirate de Constellation se găsesc în diverse locuri. Până și partea din spate înglobează un design anatomic, care evocă scaunele din conceptul GT. Fiecare exemplar necesită 50 de ore de fabricație, iar producția este limitată la 99 de unități.

Dacă însă țintiți în primul rând utilitatea, sunt câteva companii care s-au specializat pe proiectarea diverselor tipuri de genți, geamantane, trollere, livrând, pentru prețul potrivit, adevărate dovezi de ingeniozitate. Samsonite este unul dintre cele mai importante nume din domeniu, cu o activitate de mai bine de un secol, care utilizează cele mai noi designuri sau materiale. Una din ultimele inovații se referă la un material ușor, dar foarte rezistent, numit ”Curv”, folosit în exclusivitate de Samsonite pe diverse linii de produse, ca Cosmolite sau Cubelite. Un alt material remarcabil este utilizat și de Tumi, a cărei serie ”Tegra-Lite” este realizată din ”Tegris”, care se găsește și în componența unor elemente de protecție pentru jucătorii din liga americană de fotbal NFL sau piloții din cursele NASCAR. Rimowa are, de asemenea, ceva istorie în domeniu. Compania a fost prima care a dezvoltat un cufăr din aluminiu, în 1937, inspirându-se din lumea aeronautică, iar mai târziu a utilizat policarbonatul, întâlnit inclusiv la geamurile avioanelor moderne. Și asta, pentru că majoritatea producătorilor au realizat că principalele avantaje ale produselor proprii trebuie să țină atât de stil, cât și de utilitate sau securitatea încărcăturii. Celebrul producător de bricege elvețiene Victorinox propune colecția Spectra 2.0, de trollere cu înveliș dur, dar greutate redusă. Geanta include un compartiment frontal care poate oferi acces facil la pașaportul și biletul de avion, dar și la tabletă sau laptop. De asemenea, produsele din gama Spectra 2.0 beneficiază și de un program numit ”Tracker Big Tracking”, capabil să localizeze bagajul pierdut,fără costuri suplimentare.

Victorinox-Durability Protection pure break resistant Bayer polycarbonate, corner guards and a stylish, scratch resistant matte finish

În general, tindem să identificăm călătoriile lungi cu transportul aerian sau maritim, dar în lumea de astăzi nu puțini sunt cei care aleg automobilul, fie din plăcere, fie datorită unor diverse temeri. Producătorul de mașini sport oferă o gamă întreagă de genți special proiectate pentru a se acomoda automobilelor sale. Gama de vârf se numește AluFrame, dar noi vă recomandăm să adăugați și un Weekender, realizat special la împlinirea a 50 de ani de existență a modelului 911. Nu de alta, dar uneori o simplă geantă clasică poate fi mai mult decât suficientă, sau poate însoți pe toată durata călătoriei proprietarul său, în timp ce trolerele de mari dimensiuni stau în cala avionului. Ralph Lauren este o casă care a redefinit stilul american, propunând nenumărate accesorii de design, dintre care noi am ales ”Cooper Bag”, o geantă pentru bărbați care oferă un spațiu remarcabil pentru un bagaj de mână, dar mai ales o calitate specifică unui produs de lux, care a convins nenumărați clienți până astăzi. Exteriorul este realizat din piele de vițel, care îi oferă un stil clasic, atemporal, în timp ce cureaua de umăr poate fi detașată, în cazurile în care greutatea redusă a încărcăturii o transformă într-un accesoriu inutil. Și ca să ne întoarcem la clasici, dacă preferați valizele în formatul lor standard, un Globe-Trotter Centenary, care se poate asocia perfect sacoului de tweed și pipei, poate cuprinde toate cele necesare unui călător bine organizat, chiar în cazul unei perioade mai lungi.

Our handsome Cooper Bag is exquisitely crafted in Italy from luxurious calfskin and finished with a polished lock 5950 euro

Exclusive-Series- custom-tailored luggage set two trolleys, two weekender bags and a beauty case  made of Poltrona Frau leather in Chestnut Brown