Abonare

Aboneaza-te acum si profita de avantaje!

Nume
Prenume
Compania
E-mail
Telefon
Adresa
Data nasterii
Cod postal
Tara
Perioada 6 luni - 100 lei1 an - 180 lei

Plata trebuie facuta in contul RO33OTPV110000288920RO01 deschis la OTP Bank Romania.
Confirmarea platii trebuie trimisa prin Email la adresa caesar@automedia.ro sau prin posta la adresa Autofan Company, Aleea Privighetorilor, nr. 82-84, bloc B, parter, ap.1, sector 1, Bucuresti, Cod Postal 014031.
Va rugam specificati pe documentul prin care faceti plata la banca "Pentru abonament caesaremporium.ro"
Dupa primirea confirmarii platii in contul mentionat veti primi la adresa de Email specificata de dvs. un nume de utilizator si o parola cu care puteti avea acces pe site.
Pentru orice alte detali, va rugam sunati la tel. 021-780.28.00


Sunt de acord cu Politica de confidentialitate

[recaptcha size:compact]

Pietre prețioase: naturale sau create în laborator?

Diamant

Diamantele fascinează prin perfecțiune, prin puterea de a cultiva frumosul, prin misterul și raritatea lor. Împărații europeni și asiatici le purtau în luptă pentru că îi făceau să se simtă invincibili.

Koh-i-Noor este cel mai mare și cel mai faimos diamant din lume și poate fi admirat în Turnul Londrei. Koh-i-Noor este cu adevărat o nestemată pentru că nu are nici măcar un preț de referință, deși, cândva, a fost evaluat la jumătate din valoarea bunurilor cunoscute ale lumii. Diamantul a fost luat din Mongolia, în 1526, de la sultanul Baber, furat apoi din Delhi, adus, ulterior, în Persia, pentru ca, în final, să ajungă în Anglia de secol XIX, după ce toți deținătorii săi au avut parte de morți violente. Personajul James Bond și filmul „Diamonds are Forever” au adus povestea de lupte și dorințe a diamantelor în contemporan. Cele mai bune diamante sunt determinate de numărul de carate, de culoare și de claritate și pot ajunge la 83 de milioane de dolari, cum a fost și cazul lui Pink Star, vândut la o licitație în Geneva. Diamantele sunt cristale minerale naturale care au fost tăiate și apoi lustruite. În zilele noastre, bijutierii au la vânza¬re diamante din adâncul pământului, dar și de la suprafața lui. Din punct de vedere organic, diamantul (cuvânt provenit din grecescul „adamas” – indestructibil) este singura piatră compusă în întregime dintr-un singur element chimic (din carbon) și care are cea mai mare duritate. Aceste proprietăți pot fi create și în laborator, dând naștere diamantelor sintetice, numite și diamante „cultivate”. Cele false nu au compuși pe bază de carbon.

Incursiune în laboratorul de diamante

Procesul de fabricare a diamantelor sintetice durează doar trei luni. Aceste pietre sunt simulări de laborator ale pietrei naturale, dar cu proprietăți identice diamantelor naturale, formate cu miliarde de ani în urmă, la 120 sau chiar la 200 de kilometri în adâncul pământului. Carbonul care intră în compoziția diamantelor provine din topirea rocilor și se formează, deci, la temperaturi și presiuni foarte înalte. Exact după acest principiu, în laborator este creat așa-numitul diamant HPHT (acronim pentru High-Pressure, High-Temperature). Trei modele de presă furnizează presiunea și temperatura necesară pentru a produce un diamant sintetic. Partea de jos a presei este supusă la temperaturi de 1.400°C și tot acolo sunt amplasate bucăți de carbon pe un fragment de diamant până când acestea se dizolvă și intră în micile „semințe”, formând un diamant sintetic mare. Această metodă a fost folosită în premieră de compania americană de energie și echipamente General Electric, în 1956, și a fost folosită pentru diamantele industriale. În cel de-al doilea caz este vorba despre o depunere chimică a vaporilor până când diamantul crește dintr-un amestec de gaze cu hidrocarburi. Metoda a debutat în 1954 și a luat amploare la începutul anilor ‘80. În timp ce producția masivă de cristale de diamant de înaltă calitate face ca procesul HPHT să fie alegerea perfectă pentru aplicațiile industriale, simplitatea setărilor CVD (acronim pentru Chemical Vapor Depositation) explică popularitatea acestei metode în laboratoare.

Avantajele diamantelor CVD includ abilitatea de a crește diamantul pe suprafețe mari și controlul fin asupra impurităților chimice. Diamantele CVD sunt tăiate și lustruite în același mod precum diamantele naturale, la același cost. Pietrele pot fi inscripționate cu laser pentru a permite o identi¬ficare preliminară ușoară. Fie că este vorba despre un diamant HPHT sau despre un diamant CVD, în ambele cazuri, rezultă o piatră cu aceleași caracteristici ca una naturală, cu aceleași proprietăți de duritate, indice de refracție sau greutate și luciu. Și tot la fel ca diamantele naturale, cele sintetice pot conține mici incluziuni.

Diamant

Un diamant de laborator este cu 30% mai ieftin decât unul natural

Și totuși există deosebiri flagrante între diamantele din pământ și cele de deasupra lui. Claritatea este prima dintre ele. Diamantele sintetice sunt create printr-un proces controlat și prezintă mai puține defecte în structura lor cristalină. Comparativ cu pietrele sintetice, pietrele naturale au bule de gaz, lichid sau anumite incluziuni și fisuri. Arată perfect, dar sunt imperfecte la nivel structural.

În plus, unele dintre diamantele cultivate în laborator au mici inscripții cu laser cu sintagma „Lab Grown” pentru a nu induce clienții în eroare. Prețul face și el diferența. Un diamant crescut în laborator este cu 30% mai ieftin decât un diamant natural, de aceeași mărime și calitate. Diamantele create în laborator au reguli stricte de comercializare și nu sunt deloc ieftine, tocmai pentru că procedeul este unul costisitor. Pentru a evita falsurile, bijuteriile pot fi testate chiar înainte de a ajunge la un gemolog (n.r., specialist în identificarea naturii și caracteristicilor unei pietre prețioase). Lupa poate scoate la iveală imperfecțiunile în carbon ale unui diamant pur. În al doilea rând, un diamant are muchii ascuțite, iar o piatră falsă, muchii rotunjite. Diamantul nu se zgârie și nu reține aerul cald suflat spre el. Modul în care diamantele reflectă lumina este, de asemenea, unic. În interiorul pietrei, diamantul va avea sclipiri de gri și alb (cunoscute sub numele de „strălucire”), în timp ce, în afară, va reflecta culorile curcubeului. Un diamant fals va avea culori de curcubeu în interiorul său.

Sticla, cuarțul și zirconiul cubic pot imita strălucirea unui diamant, dar au indicatori de refracție mult mai mici. Cinci diamante de 1 ca¬rat puse pe masa unui gemolog ar putea valora unul 800 de dolari, altul 10.000 de dolari, în funcție de tăiere, culoare și claritate.

Diamant

Substitute ale diamantelor

Zirconiul cubic este unul dintre cele mai populare substitute de dia¬mante folosite în bijuterii. Acesta este fabricat din dioxid de zirconiu și este relativ dur (8,0-8,5 pe scara de duritate Mohs), deși nu este la fel de dur precum diamantul real (care ajunge la o duritate de 10). Zirconiul cubic, produs pentru prima dată în 1976, este mult mai ieftin decât diamantele, dar se zgârie mai ușor și, de aceea, tinde să-și piardă strălucirea după ce a fost purtat ceva timp. Zirconiul simplu este și el un mineral care apare în natură și care poate servi ca bijuterie într-o varietate de culori. Piesele incolore de zirconiu sunt uneori tăiate, lustruite și folosite ca imitații de diamante. Moissanite (sau carbidul de siliciu natural) este un mineral care este atât de rar în natură, încât este adesea creat sintetic în laborator. Seamă¬nă foarte bine cu diamantul, dar are tendința să se coloreze când este expus la lumină. Acest mineral a fost descoperit de chimistul francez Henri Moissan în 1893. Safirii albi sunt adesea folosiți ca în¬locuitori de diamante. La fel și rutilul sau topazul, doar că pietre mai ușoare, se pot zgâria și nu au strălucirea diamantului.

Falsurile sunt la modă

În ultimii cinci ani, calitatea diamantelor sintetice a crescut atât de mult până la punctul în care s-au transformat în magazine speciale cu pietre “de cultură” încastrate în inele, coliere și cercei. Michaels Jewelers este un lanț de magazine de bijuterii din Connecticut care vinde acest gen de pietre sub marca Treasure Chest Grown (Comoara Crescută la Piept) pentru a le distinge de diamante naturale expuse în vitrinele ultrasecurizate. În cazul diamantelor „cultivate” – termen pe care Diamond Association din Statele Unite îl contestă ca fiind înșelător – consumatorii au costuri cu 30-40% mai mici decât în cazul diamantelor naturale. Companii precum De Beers sau Rio Tinto s-au plâns de fraudare și au aclamat că diamantele de laborator sunt neautentice. Producătorii de diamante sintetice, pe de altă parte, promovează beneficiile ecologice ale procesului de fabricare și speră să atragă generația Millenias de partea lor, ecologiștii și persoanele care nu mai țin la etichete precum „diamante pentru totdeauna”. Myanmar este unul dintre statele care încurajează expozițiile anuale de pietre prelucrate, cum ar fi rubine, safire și jad, și de bijuterii realizate local pentru a crea noi piețe. Primele rubine sintetice au fost create de chimistul francez Auguste Verneuil, la sfârșitul anilor 1800. În secolul al XIX-lea, în Japonia, au apărut perlele de cultură dintr-un material special, plasat în stridii. Primele diamante sintetice au fost arătate publicului în 1950 de GM. Abia în anii ’80, s-a acordat atenție și calității de bijuterie a pietrelor. Laboratoarele de diamante cultivate nu înseamnă însă o mașină care pornește și pompează pietre prețioase. Este nevoie de sume consistente pentru a le produce și de aparatură deloc ieftină. De aici s-a născut și o altă industrie, cea a vânzărilor frauduloase. Artificiale, false sau îmbunătățite, pietrele prețioase pot fi recunoscute cu noua tehnică de spectroscopie în infraroșu (denumită DRIFTS – acronim pentru „Diffuse Reflectance Infrared Fourier Transform Spectroscopy”). Lumina infraroșie este pusă pe o probă, iar cantitatea de lumină reflectată indică proprietățile materialului. Diagnoza este nedistructivă și poate fi făcută și pe pietrele prețioase montate. În țările cu economii emergente precum Brazilia, dar și în state în plin avânt economic, așa cum este cazul Chinei, există o mare ce-rere de pietre prețioase, doar că, odată cu vânzările, a explodat și piața ilicită a falsificării nestematelor.

Unele dintre cele mai rare pietre prețioase, cum ar fi diamantul roșu, sunt capabile să câștige până la 1 milion de dolari pe carat. Pietrele prețioase naturale sunt cele mai valoroase, dar sunt și cele mai rare. În anul 2001, cantități uriașe de safir roșu-portocaliu numit padparadscha (derivat de la cuvântul „padma radschen” (Sri Lanka) – floare de lotus) au apărut pe piețele de piatră prețioasă din Asia. Oamenii de știință au identificat faptul că pietrele erau, de fapt, safire mai ieftine care fuseseră tratate cu beriliu și vândute în mod fraudulos ca padparadscha. A urmat un scandal de proporții care a afectat în mod negativ piața de safire.

În noiembrie, anul trecut, 9 persoane au fost arestate în orașul indian Rachakonda pentru că aveau asupra lor o bucată de sticlă turnată asemeni unui diamant prețios. Cei 9 au susținut că un rezident i-a ademenit cu un diamant care aducea bunăstare și sănătate.

El este omul care falsifică „legal” cele mai cunoscute diamante!

John Hatleberg a ținut în mână cele mai cunoscute și prețioase diamante și le-a și replicat. Cu ani în urmă, el dezlega și misterul creat în jurul Diamantului Speranței (Hope Diamond), cel mai iubit diamant din lume. Hope este un diamant albastru de 45,52 carate, furat din statuia zeului Ráma-Síta, adus din India și vândut regelui Louis XIV. De-a lungul timpului, Hope Diamond și-a creat reputația că ar purta un blestem. Acum este asigurat pentru 250 de milioa¬ne de dolari. John Hatleberg a scos la iveală unul dintre misterele acestei pietre, care lua uneori culoarea roșie, determinându-i pe unii să creadă că este demonică. Savantul a lăsat piatra să ab¬soarbă fotonii unei iluminări de undă scurtă, așa-numita lumină neagră, moment în care Hope a devenit o piatră roșie.

Cercetările au arătat că, în interiorul diamantului, la nivel atomic, lumina ultravioletă cauza interacțiuni între urmele de bor și impuritățile de azot, care apoi apăreau la suprafață drept fosforescențe roșii. John Hatleberg locuiește vizavi de Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Tot acolo, la o masă mică, are o mașină de fațetare și un tăietor de diamante, la care potrivește fiecare unghi, după care începe să reproducă diamante. Și-a creat o sumedenie remarcabilă care include și replici ale pieselor Hope Diamond sau Koh-i-Noor. Nu a dezvăluit nimănui ce face din și cu replicile sale. Spune doar atât: este o lume mică, cu o mulțime de discreție.

(Text publicat în numărul 134 al revistei Caesar. Pentru articole mai noi vă rugăm să vă abonați)

Diamant