![]() |
|
|
Dresdner Stollen este un chec tradiţional de Crăciun caracteristic Saxoniei şi în special oraşului Dresda. Oficial menţionat pentru prima oară într-un document de la începutul secolului al XV-lea, stollen, cum este denumit în mod uzual astăzi, este mult mai vechi. |
|
Privit până acum doar ca o plantă decorativă, cactusul intră în atenţia gastronomilor. Există mai multe specii comestibile, însă cea mai cunoscută dintre ele este Nopalea. Specia este originară din Mexic, dar s-a răspândit în America Centrală, zona de nord a continentului sud-american, India şi chiar Europa. |
|
Una dintre cele mai apreciate tipuri de măsline organice, Nocellara del Belice este şi una dintre puţinele produsele de gen cu denumire de origine controlată recunoscută de Uniunea Europeană. Atestatul DOP a fost obţinut în 1997 şi se referă la o anumită varietate de măsline recoltate de pe plantaţiile din Valle del Bellice, în Sicilia. |
|
Foarte puțin cunoscut în afara Marocului, dar cu tradiție de sute de ani în rândul populației berbere din Essaouira, uleiul de argan începe să pătrundă timid și în Europa și SUA. |
|
Bazat pe o reţetă veche de aproape o mie de ani, Grana Padano este unul dintre cele mai apreciate sortimente italiene de caşcaval şi face parte din grupul extrem de redus de produse certificate „Denominazione di Origine Controllata“. |
|
Termenul a fost utilizat iniţial pentru a desemna coloniştii britanici ce locuiau pe teritoriul Indiei. Ulterior, sensul expresiei a fost modificat pentru a denumi persoanele cu origine mixtă, britanică şi indiană. Astăzi, noţiunea de anglo-indian descrie un adevărat fenomen cultural ce are cea mai mare aplicabilitate în domeniul gastronomiei. Deşi vorbim foarte…
citeste articolul complet
|
|
Curry-ul este asociat cu gastronomia Asiei, în special a Indiei de Sud. În Europa, acest condiment a fost popularizat în special de Anglia, navigatorii şi comercianţii Imperiului punând mare preţ pe aromele exotice. Puţini ştiu însă că azi ceea ce se vinde în Europa sub formă de curry este de fapt o copie a mirodeniei adevărate utilizate…
citeste articolul complet
|
|
Istoria regiunii Chianti Classico a fost întotdeauna legată de familia Ricasoli. Prezentă în regiune încă din 1141, familia rămâne şi astăzi unul dintre cei mai importanţi producători de vin din zonă, procesând 250 de hectare plantate cu viţă-de-vie. |
|
Newsletter
|
|
Articole
Măsline cu aromă antică
|
|
Gala premiilor CÆSAR 2012 |